În ultimii ani, sintagmele „inteligența inimii” și „inteligență emoțională” au început să pătrundă tot mai mult în conștiința colectivă. Astfel, o cunoaștere intuitivă stăpânită din vechime de puțini inițiați a devenit astăzi, datorită argumentării științifice, disponibilă la nivel de mase. Încă din 1991, Dr. Andrew J. Armour, de la Institutul HeartMath, a pus bazele conceptului de creier al inimii. Descoperirile sale demonstrează că inima este înzestrată cu o rețea neuronală asemănătoare creierului, independentă de acesta. În mod constant, cele două organe comunică între ele prin conexiuni neuronale, iar cantitatea de informații trimisă dinspre inimă spre creier este chiar mai mare decât în sens invers. Totodată, cercetările au relevat importanța câmpurilor electromagnetice toroidale produse de inimă, prin intermediul cărora viul comunică la nivel subtil, inclusiv cu magnetismul Pământului.
Este important să învățăm să generăm în corp frecvențe specifice la care creierul să comunice cu inima. Prin conștientizarea mesajelor inimii ne asigurăm că ne orientăm deciziile către opțiunile cu potențialul cel mai înalt pentru sănătatea și evoluția noastră.
Într-o epocă încă mentalistă, restaurarea inimii ca principal for decizional și de echilibru este un pas important pentru ridicarea nivelului de conștiință. În absența ei, în pofida unor izbânzi iluzorii pe care ni le oferă materialitatea, continuăm să bâjbâim în întuneric.
Adrian Constantinescu
Metodele HeartMath
Institutul HeartMath, prin cercetările sale, ne pune la dispoziție o serie de instrumente utile prin care să ne gestionăm mai eficient bilanțul energetic (ceea ce este de presupus să facă orice sistem de cunoaștere și dezvoltare personală credibil). În era informațională, comunicarea a ajuns să se miște cu viteze nemaiîntâlnite, punând o presiune uriașă pe ritmurile vieții și sistemul energetic uman. În aceste condiții, colapsul sănătății sau al relațiilor nu mai este deloc o surpriză. Găsirea unor mijloace practice de eficientizare a resurselor și a protejării sănătății pe toate nivelurile ființei—fizic, emoțional și mental, a devenit un imperativ al zilelor noastre.
Metodele HeartMath constau în tehnici simple de creștere a coerenței inimii și a anduranței la efort, aplicabile în orice context și asistate de dispozitive de monitorizare individuale, de ultimă generație. Acum, tehnologia pe care o avem la îndemână ne permite să îmbinăm principiile vechi, practicate exclusiv intuitiv, experiențial, cu inovația care extinde și calibrează aceste principii datorită puterii măsurabilității. Posibilitatea de monitorizare a rezultatelor obținute prin aplicarea tehnicilor de optimizare a coerenței inimii este un avantaj incontestabil pentru structurile mentale sau firile suspicioase, pentru care “inteligența inimii” a fost până în prezent doar o metaforă.
Cursul de inițiere în tehnicile HeartMath este prin excelență practic. Vom învăța gradual, pas cu pas, să folosim exerciții de respirație și de centrare pentru a atrage în viață, atunci când împrejurările ne-o cer, un plus de prezență, echilibru și diminuarea pierderilor de energie. Implementate în practica zilnică, aceste instrumente conduc pe termen lung la dobândirea unui stil de a trăi mai sănătos și mai hrănitor pentru spirit, minte și trup.
Așa cum spuneam și anterior, dar simt să reamintesc, scopul tehnicile sistemului de cunoaștere HeartMath este de a ne ajuta să gestionăm cât mai eficient bilanțul energetic nostru energetic. Așadar, nu este de mirare cât de importante sunt beneficiile acestor metode:
- Creșterea coerenței inimii și a ratei variabilității pulsului;
- Pregătirea pentru acțiunile sau proiectele care necesită un consum energetic mare și un efort susținut;
- Creșterea adaptabilității și anduranței organismului în timpul unor perioade solicitante, cauzatoare de stres;
- Recuperarea accelerată după perioade epuizante sau cauzatoare de stres la nivel fizic, emoțional sau mental;
- Îmbunătățirea abilităților de comunicare;
- Aducerea în armonie a unor sisteme interne vitale (cardiovascular, respirator, nervos, hormonal, digestiv).
La final nu-mi rămâne decât să vă îndemn să explorați și alte tehnici, terapii sau sisteme de cunoaștere care vizează cu precădere vindecarea inimii și sufletului vostru, pentru a vă putea bucura pe deplin de viață și stare de bine.









