Sunt două direcții pe care le-am sesizat în ceea ce privește o altă etapă a schimbării din viața mea începând cu 25 februarie 2016, prima zi a cursului Trezirea Inimii Iluminate: ceea ce s-a produs în ființa mea și direcția mea terapeutică.
Conectarea cu stări-momente din timpul zilelor de curs se mai întâmplă și acum. Unul din acele momente ar fi „expandarea” inimii mele fizice, care m-a făcut să mă simt în totalitate acea inimă. Tot corpul meu devenise o inima… și acest lucru era atat de firesc, momentul în care nu a mai existat sunet sau altceva. Pacea, siguranța, blândețea din interiorul ei sunt stări ce au rămas cu mine.
Cursul mi-a redat stări pe care probabil le uitasem , m-a ajutat să pătrund în tainele mele ce așteptau să fie redescoperite rând pe rând. Aveam sentimentul ca Totul e acolo, în acel Spațiu Sacru al Inimii și așteapta să fie redescoperit. Pe măsură ce îndrăzneam să aflu, era mirarea mea față de creație, de simplitatea la care poți ajunge uneori trecând prin complexitatea ființei umane… Totul rămânea cu și în mine. Nu mai exista acea teamă că pot pierde ceea ce abia descoperisem. Aveam certitudinea că, oricand din acel moment înainte, dacă îmi dau voie, pot să ating acele stări interioare.
Apoi a urmat dorința de a da mai departe bucuria întâlnirii cu acea taină a totului din inima mea. Nu știam cum pot face acest lucru în mod concret, dar viața mi-a oferit prilejul de a practica reflexoterapia și lucrul cu oamenii a fost cu totul altul după acest curs și după sesiunea de respirație conștientă. Relațiile din viața mea s-au reașezat într-un mod perceput firesc de data aceasta …
Consider că participarea mea la cursul Trezirea Inimii Iluminate, sesiunea de Respirație Conștientă – Întoarcerea Acasă și sesiunea individuală au pus baza a ceea ce a urmat în Original Feeling Touch și nu numai. Relaxarea corpului fizic, claritatea, curajul în a face ceea ce simt au produs în viața mea schimbări ce mi-au adus acceptare, bucurie, împlinire, sentimentul ca sunt pe calea mea.
Mulțumesc pentru tot ceea ce s-a întâmplat și doresc cât mai multor ființe să atingă cât mai conștient taina inimii lor!
noțiuni esențiale
Respirația Conștientă
Nota Redacției: Este o mare bucurie când Adrian Constantinescu ne trimite spre publicare pe website mărturii cu totul speciale nu doar prin energia frumoasă pusă în cuvintele lăsate de către o participantele sau participanții la cursurile sale, ci și prin amploarea lor. Din rolul de responsabili de publicarea și distribuirea conținutului, simțim nevoia să facem o clarificare pentru a nu exista confuzii cu privire la motivul pentru care astfel de Testimoniale apar în secțiunea de articole. Lungimea acestora și cerințele tehnice ale platformei ne obligă să le publicăm sub forma unui articol. Mulțumim pentru înțelegere!











